Avertisment important pentru utilizatorii de Opera

de: Alexandru Puiu
29 08. 2016

Nu sunt șanse foarte mari să folosiți Opera, dar compania din spatele aplicației insistă să vă schimbați toate parolele sincronizate prin browserul companiei.

Din ce în ce mai des, încep să apară online informații despre serii foarte stufoase de parole care au fost furate și publicate pe internet. LinkedIn, MySpace, Yahoo sunt doar câteva exemple, dar având în vedere numărul foarte mare de persoane care folosesc aceeași parolă pe mai multe site-uri, problemele cauzate de astfel de leak-uri sunt mult mai ample.

De această dată este vorba Opera. Cu toate că nu ați asocia neapărat parolele voastre cu un browser, dacă ați optat vreodată pentru sincronizarea datelor de navigare între mai multe dispozitive prin Opera Sync, aveți o potențială problemă. Compania din spatele popularei aplicații tocmai a lansat un avertisment important, pornind de la premisa că serviciul său de sincronizare a datelor a căzut victimă unor hackeri.

Deși este puțin probabil ca datele voastre de autentificare la diverse site-uri să fie în pericol, cei de la Opera vor să fie precauți. Partea optimistă ar putea fi că toate parolele voastre, împreună cu restul informațiilor sincronizate, precum bookmark-uri, sunt protejate prin criptare. Pe de altă parte, Opera a resetat parolele tuturor utilizatorilor de Opera Sync și vă recomandă călduros ca, dacă ați profitat vreodată de această funcție, să vă schimbați parolele și pe restul serviciilor pe care v-ați autentificat prin Opera.

La final, merită reținut că nu foarte mulți utilizatori de Opera sunt afectați. Din baza de utilizatori de aproximativ 350 de milioane de persoane, cea mai mare parte nu știut de funcția Sync sau, pur și simplu, au decis să nu o folosească. Chiar și în acest condiții, aproximativ 1,7 milioane de utilizatori sunt vulnerabili. Pentru unii utilizatori, această veste ar putea fi picătura care-i convinge să treacă la Chrome sau Firefox, într-o perioadă în care compania tocmai a intrat în posesia unor chinezi.